LIPOARTRIN capsule
- Compoziţia preparatului: 1 capsulă conţine:
- substanţa activă: sulfat de D–glucozamină • 2 KCl, sulfat de condroitină 90 %, ascorbat de sodiu, sulfat de mangan (II) monohidrat.
- substanţe auxiliare: amidon de porumb, stearat de magneziu, talc.
- Proprietăţi farmacologice:
Sulfat de glucozamină şi sulfat de condroitină sunt substanţe ce se găsesc în organism. Cu timpul organismul pierde capacitatea de a le mai produce în cantităţi suficiente. Astfel se deformează articulaţiile şi se limitează mişcarea lor. Sulfatul de glucozamină formează şi reface cartilagiul. Sulfatul de condroitină dă elasticitate cartilajului. Ambele sunt extrase din ţesuturi animale: sulfat de glucozamină din cochelie de crab, lobster ori crevete; sulfat de condroitină din cartilaj de rechin. Lipoartrina este un produs destinat menţinerii şi refacerii integrităţii structurale şi funcţionale a articulaţiilor. Protejează cartilagiului existent de o afectare prematură. Stopează degenerescenţa articulară şi intervine în procesul de refacere a cartilagiului. Măreşte rezistenţa cartilajului la compresiune contracarând solicitările mecanice din timpul efortului. Adjuvant în terapia inflamaţiilor şi a durerilor articulare. Intervine în metabolismul lipidelor şi proteinelor cu acţiune asupra sistemului cardiovascular, osos şi cartilagiilor, indicat în special persoanelor de vârsta a treia.
- Indicaţii terapeutice:
Recomandat în boala artrozică (gonartroza, coxartroza). Prevenirea aterosclerozei, cancerului şi obezităţii, fiind un antihiperlipoproteinemic. Reduce durerea articulară. Creşte lubrifierea articulaţiilor. Stimulează repararea matricei cartilajelor. Inhibă enzimele care ruinează cartilagiul. Menţine spaţiul articulaţiilor. Are acţiune antiinflamatoare.
- Doze şi mod de administrare: Câte 1 – 2 capsule de 3 ori pe zi în timpul meselor principale.
- Contraindicaţii: Copii, sarcină, diabeticilor le este indicat controlul regulat nivelului de zahăr în sânge în timpul administrării suplimentului. În cazul terapiei cu aspirină se verifică mai des coagulabilitatea sângelui. Acest supliment este similar după structură cu heparina şi combinaţia poate cauza sângerări la unii oameni. Alergicii la crustacee să consulte medicul înainte de administrare a sulfatului de glucozamină. De cele mai multe ori, alergiile sunt cauzate de proteinele din crustacee.
- Reacţii adverse: Reacţii adverse nesemnificative. Pot apărea probleme gastrointestinale minore.
- Interacţiuni:Sulfat de glucozamină poate interacţiona cu unele diuretice.
- Prezentare şi ambalaj: Cutie individuală cu 3 blistere a câte 10 capsule.
- Păstrare: A se păstra la temperaturi 15-25 ˚C, în ambalaj original.
- Termen de valabilitate: 2 ani. A nu se administra după expirarea termenului de valabilitate indicat pe ambalaj.